Dragos – Povestea Lor

[Chorus]
Leaving, leaving me out in the cold
Believe what you want
Just to leaving
I can’t believe what you’ve done
Leaving, leaving me out in the cold
Believe what you want
Just to leaving
I can’t believe what you’ve done
Era atât de frumoasă,
Atât de retrasă,
Atât de sensibilă,
Atât de gingașă,
El era vagabond, îi plăcea c****,
Îi plăceau nopțile cu vagabonți și bila,
Cluburi, alcool, scandaluri, brigăzi,
Îi plăceau anturajele, învățase din străzi.
Îi lipseau multe în suflet și-l doare,
Știa că ce nu-l omoară, îl face mai tare.
O întâlnește pe ea, în chip de prințesă,
Zâmbet curat, inocență,
Vroia s-o cunoască, dar nu-și permitea
Să atace, risca și dacă o pierdea.
Nu vroia să o piardă,
Părea că-l placea,
Auzise de la…
Și nu prea credea.
Mai aștepta o zi,
Planul făcut,
Misiune îndeplinită în primul sărut.
Nu prea mult timp, era fericit
Și pentru prima dată, îndrăgostit.
Nu mai iubise, trecea bariere,
Nu știa că nu există iubire fără durere.
Erau diferiți, dar împreună,
Părea că o să-i vezi peste ani tot de mână.
Părea că-l iubea, avea o imagine
De înger cu aripi, el diavol cu coarne.
Și merge înainte, dădea la o parte
Prieten, tovarăș, lăsa tot în spate.
Găsește în el latura bună,
Nu știa cum sta treaba,
Nu știa să-i spună,
Nu știa cum să-i spună
Cuvinte, ce simte,
Te scuipă, dacă-i spuneai că-l minte.
Dar timpul trecea, tot mai mult o iubea,
Dar întrebarea e, oare și ea sau îl mintea?
Și într-o zi… sună telefonu’
Îl scoate relaxat,
Se uită la mesaj, se întoarce speriată
Nu o să crezi, e un alt băiat
Care o întreabă: „Iubita deja m-ai uitat?”
Ea era speriată,
El a reacționat,
A urlat, a strigat, a plâns… și e băiat.
A plecat, să se liniștească undeva,
Nu vroia s-o lovească, era nervos și risca.
Deja nu mai avea, încredere în ea,
Începuse să lege, tot ce-i spunea lumea.
Au trecut zilele, nu s-au văzut,
Au trecut nopțile, niciun sărut.
După un timp, s-au împăcat,
Erau împreună, dar ceva s-a schimbat.
S-au îndepărtat, puțin câte puțin,
O iubea la fel de mult, dar era plin de venin.
În adâncul sufletului, simțea că o s-o facă
Din nou, fata era înarmată
Cu ochii ca oceanul, părul cu raze de soare, buze seducătoare
Și el îi greșea, fiindcă o mintea,
Chema cartierul și bagabontea.
Nu se putea rupe de droguri, de stradă,
El era singur, ea era prea distantă.
Plus că relația lor nu mergea,
La fel ca înainte, ceva se întâmpla.
În zâmbetul ei, ceva se schimba,
Privirea lui se-ntuneca.
Se țineau de mână strâns,
Nu-și dădeau drumul,
Vroiau să fie doi,
Nu unu și unu.
Și într-un final începe să meargă
Speranțe veneau și păreau că nu pleacă.
„Ultima dată am auzit că s-au despărțit.
Până la urmă… orice se termină o dată și-o dată.
Seamănă cu povestea ta, nu?” : (