Dragonu AKA 47 feat 2012 – Cearcăne

[Sunt niște clone din astea crescute pe dincolo, sau amețiți din ăștia care spun: „domne’ e momentul
modern. Sunt frați, într-adevăr care au probleme. Sunt problemele lor. Nu sunt problemele mele. Eu mă
tratez avant la lettre de o boală pe care n-o am?”].
[ADN]
Intru-n spațiu, râuri etilice,
Brâuri de cilice, gânduri empirice,
Carduri prin șiliște liniște! Atunci
când îmi vin niște clești și migrene
Știu că strada-i mare plină de pești și sirene
Scuip tot, să-mi scot dracii
Nu pot să stau pe loc când tot e tacit
Mă agit, macin mac și bag pagini
Vad universul fără margini ca magii
Magic răpus de-apus iscat la cursă
Lumea cu Dumnezeu ei, listat la Bursă
Îmi pun calm, mâna pe pumnal
Că-s negru, măculat pe dinăuntru ca un furnal
Ipohondru-n hipodromul fricii
Prin prohodul mitocan când mint tot codru’
Alt fior diform din fior de corbi
Și-am pe ochiu’ chior tifon dar restu-s orbi.
[’47]
Când nimeni nu mai vede mă simt bine
De cunoașterea de sine care mă menține liber
Liberul tău arbitru e o capcană
Și-n cap încap multe gânduri ca hrană. [x2].
Mă simt departe de partea care vrea parte ca poate
Mă trezesc peste noapte c-am hrănit șerpi cu lapte
Sunt peste tot printre noi nici ei nu știu
Că sunt monștrii d-energie care-au luat-o pe pustiu
Adică niciodată nu le-ajunge, vor doar să subjuge cuget
Care-i ca un muget dulce roade până-i sare sângele
Am spus: ajunge! Glanda pineală
Îmi spune altceva, deci ieși în **** mea afară
Am umor de motor de tractor, tata era sudoru’
Uite d-aia-s manglitorul, c-am puterea falsă să vă-ntr-un cap garantat
Deși știu asta, niciodată n-o s-o fac
Că-i cel mai ușor să faci rău, să râzi de alții
S-arați cu degetul arătător „uite drogații”
Să creezi situații care-s aberații
Viața ta să fie un lung șir de complicații.
[’47]
Când nimeni nu mai ved, mă simt bine
De cunoașterea de sine care mă menține liber
Liberul tău arbitru e o capcană
Și-n cap încap multe gânduri ca hrană. [x2].
[Sfaturile care le-aș da ar fi suspectate de aroganță sau de nu mai știu ce. Nu poți să renunți la
ceea ce ți-a dat Dumnezeu. Aștept o continuare a lucrurilor. Și va mai continua sub altă formă.]

Sensul versurilor

Piesa exprimă o luptă interioară intensă și o critică a societății moderne. Artistul se simte sufocat de ipocrizie și de superficialitate, căutând o formă de eliberare prin introspecție și exprimare artistică.

Lasă un comentariu