Cine are fată mare
Mai nene, mare supărare are.
Mai nene, se căznește pan’ o crește
Draga nenii, aoleu
Mai nene, și-o ia cin’ se nimerește.
Păi dar cine are băiat
Mai neică
Are sufletu-mpăcat
Păi de-aia-i bine s-ai băiat
Că ai sufletu-mpăcat.
Mai nene, că băiatu-i tot băiat
Aaa, aoleu
Mai neică, își ia drumu, pleacă-n sat.
Aaau, omul când îmbătrânește
Mai nene, tot de băiat se lovește.
Dar e bine s-ai și fată
Mai nene, că-ți dă o cană de apă
Dar e bine să ai și fată
Că-ți dă o cană de apă.
Mai nene, ea te plânge pan’ la groapă
Draga nenii
Mai neică, și strigă din suflet „tata”
Sensul versurilor
Piesa explorează diferențele percepute între a avea o fată și a avea un băiat în cultura tradițională românească. Exprimă grijile legate de creșterea unei fete și consolare în sprijinul oferit de un fiu la bătrânețe, dar recunoaște și afecțiunea și doliul unei fiice.