Frunză verde de dudău,
Să ferească Dumnezeu
De pita-mpăratului,
De sâmbria neamțului!
Stau în loc și-mi fac mirare,
Cuget să m-arunc în mare!
Puşcă, puşculiţa mea,
Spală-mi calea de-i vrea
Să mă duc la mândra mea!
Mai strigă, neamţule, rut
Să mă duc să o sărut,
Că nu pot să o mai uit
De jalani şi urât.
Sensul versurilor
Cântecul exprimă un dor profund și o nemulțumire față de opresiune, reflectând asupra greutăților vieții și a dorinței de evadare. Naratorul tânjește după libertate și dragoste, fiind împovărat de realitățile dure.