Cât mi-au plâns aști ochi bătrâni
Se umpleau șapte fântâni,
Of, necaz, necaz, necaz,
Doamne, că multe-am mai tras.
Cât mi-au mers aste picioare
Ajungeam, Doamne, la soare,
Prin câte-am trecut și eu
Știe Bunul Dumnezeu.
Cât mi-au trudit aste mâini
Făceam șapte munți de pâini,
De-am avut, de n-am avut,
Am făcut cum am putut,
Prin câte-am trecut și eu
Știe Bunul Dumnezeu.
Sensul versurilor
Piesa descrie o viață grea, marcată de suferință și trudă. Vorbitorul reflectă asupra greutăților îndurate, găsind alinare în credință și acceptând destinul cu resemnare.