Doidec – Scrisoare

Salut! Am zis că nu o scriu, da’ uite că m-apuc,
sătul să-i văd pe cei dragi, doar în poze pe Facebook,
gându’ mă duce la voi, așa că am să-l duc
și eu pe el pe foaia-asta care spre voi am s-o arunc.
S-o citească cine crede că e pentru el,
lumea tre’ să știe la ce mă refer, nu dau nume defel,
c-așa-s io, mai secretos de fel, fiindcă altfel,
risc să mă priceapă și cine e total paralel.
Cu ceea ce zic aici, albastru pe alb,
ca să evidențiez cuvintele scrise cu drag,
pentru voi, ăștia care când vin, mă așteptați în prag,
și-alături de care, când am cea mai proastă stare, mă retrag.
Oameni, vă iubesc! Jur și e firesc,
ca atunci când sunt departe, la voi să mă tot gândesc,
de-aia prețuiesc, clipele în care vă întâlnesc
și dacă e la fel și pentru voi, vă mulțumesc.
Oameni, vă iubesc! Jur și e firesc,
ca atunci când sunt departe, la voi să mă tot gândesc,
de-aia prețuiesc, clipele în care vă întâlnesc
și dacă e la fel și pentru voi, vă mulțumesc..
Nu-i vorba de tristețe, nu-i vorba de nostalgie,
nu-i vorba de dramă, nu-i vorba nici de comedie,
nu-i vorba de femei, nu-i vorba de melancolie,
‘i vorba de frăție, de pură prietenie,
de cei care se știu de mult timp din copilărie,
legând în toți anii ăștia, o strânsă tovărășie,
mă bucur din suflet că nu suferi de amnezie,
și că ne mai scrii din când în când, câte o poezie,
văzând ce ne-ai zis mai sus am luat o hârtie,
zicând tot ce alunecă din mine ca pe pârtie
am petrecut ani întregi la bloc, știi prea bine,
ca nimic nu ne ține distanți pe băieți și pe mine,
de tine și de ce ne-a făcut să fim pe vecie,
regii străzilor ăstora reci, parcă-i monarhie,
ce zic aici e-adevăr și printre-ai mei a pătruns,
da’ amu’ mă opresc, te salut și-aștept un răspuns.