Te compatimesc, ba nu, de fapt te detest
Uite, încă greșesc când îți spun că te iubesc
Suntem oameni și greșim, dar tu nu te poți opri
Ai să vezi că ai pierdut, când voi pleca a 2-a zi
N-o să-ți mai scriu poezii, nici piese dedicate
Plec în realitatea, unde-s rate și trezit la 7
Unde succesul stă în „poate”, mă târăsc pe coate
Am trăit în povești, mi-am pus iubirea în proaste
Încă mă gândesc la tine, tortură curată
Mi-am spart telefonul, deși știi că nu e prima dată
Nu mai dau semne de viață, și nu, nu am murit
Dar rătăcesc ca un străin de când ne-am părăsit
Mi-a fost greu, sufar, da’ poate îmi va trece
Dintre mine și el, pe cine ai alege?
Normal că pe el, ți-a făcut noaptea mai gri
Cu mine te certai, când cu el aveai fantezii!
Continui să mă minți, iar eu strâng tare din dinți
Uite, plâng, îmi va trece, nu-ți fă griji
M-am pierdut în ochii tăi, deși a fost un clișeu
Te-am iubit și nu te pot uita, asta sunt eu
Nu mai pot fi eu, nu mai cred în dragoste
Nu mai vreau să te văd, reprezinți o pacoste
Dar poate, ne vom revedea curând
Asta-i ideea din necuratul meu și straniu gând
Am fost un suflet bland, am iubit cu adevărat
Și mi-ai spus că mă iubești, când tu erai cu altu-n pat?
Câte să mai îndur? Ce? Mă crezi dur?
Dacă eram cum mă credeai, nu m-aș abține să nu te-njur
Uită-te-n jur, și ai să vezi că am plecat
Tu stai liniștită, acum poți să-ți faci de cap
Sunt de negăsit, așa cum am vrut să fiu
Vărs o lacrimă în plus, pe lângă tot ce scriu
Sensul versurilor
Piesa exprimă durerea și dezamăgirea unui suflet rănit în urma unei relații toxice. Naratorul se confruntă cu trădarea și minciuna, ajungând la un punct de ruptură și la decizia de a se îndepărta.