Refren.
Noi nu, nu iubim la fel
Inima îmi spune așa,
Decât cu un suflet rece, mai bine cu altcineva
Noi nu iubim la fel,
Îmi tot spune inima
Decât să avem regrete, mai bine cu altcineva.
DMC – Strofa 1.
Dragostea e un joc, tu poți să riști să pierzi tot
Sunt înconjurat de suferință, simt cum mă sufoc
Și când nu mai puteam, tot te voiam pe veci a mea
Credeam că știu cine ești, dar nu a fost deloc așa
M-am lăsat purtat de valul dragostei, ca mai apoi
Să aflu că din noi doi, tot ce-a rămas e doar război
Știi și tu că e în zadar,
Dacă încercăm să reparăm ce nu va merge iar
Sunt conștient de amalgam
Te urăsc, te iubesc, te urăsc, te iubesc e în zadar
Că nici destinul, nu ne-a vrut împreună
Și viața joacă cărțile cum el miroase a furtună
Te-am nimerit odată în sufletul meu
Singurul antidot pentru rană, e zâmbetul tău
Singurul motiv de fel, cine-s? Doar ochii tăi.
Acum inspiră durere, că tu n-ai vrut sa fim noi
Zic că trec peste tot, zic că sunt puternic că pot
Că poate ăsta-i destinul, că poate o să te întorci
Poate, că acum doare, că-s călcat în picioare
De tot ce-am iubit în viață, și mă făcea mai tare.
Refren.
Noi nu, nu iubim la fel
Inima îmi spune așa,
Decât cu un suflet rece, mai bine cu altcineva
Noi nu iubim la fel,
Îmi tot spune inima
Decât să avem regrete, mai bine cu altcineva.
Nu iubim, nu iubim la fel..
Nu iubim, nu iubim la fel..
Nu iubim, nu iubim la fel..
Nu iubim, nu iubim la fel..
DMC – Strofa 2.
Știi? Că poate inima simțea
Că ceva nu e okay și te gândești la altcineva
Dar acum înțeleg semnele pe care le dai
Și timpul neacordat, și zâmbetul ce îl ai.
Am vrut să cred. că ce e între noi, e pe bune
Că va fi de durată, că vei purta al meu nume
Nu a fost așa! Tu voiai altceva!
Tu mă vrei altcineva, dar eu nu mă pot schimba!
Eu nu pricep cum din iubire e ură,
Cum nu pricep câte tâmpenii, mai poți scoate pe gură
Și nu înțeleg ce barieră, poate fi între noi
Ce ziduri trebuie să dobor, să fim iar amândoi
Dar fiecare om, își are rolul în viața sa
Rolul tău în viața mea, a fost de a-mi face viața grea
Tu veneai trecător, eu te vedeam curată
Eu te voiam aproape, tu mă țineai la distanță.
Zic că trec peste tot, zic că-s puternic, că pot
Că poate ăsta-i destinul, că poate o să te întorci
Poate, că acum pare, că-s călcat în picioare
De tot ce-am iubit în viață, și mă făcea mai tare.
Kristina – Strofa 3.
N-am de ce să stau în doi
Că sunt doar lacrimi, sunt doar lacrimi între noi
Ai pierdut dragostea mea,
Rătăcit printre foi, ai ars ceva, cândva.
Refren.
Noi nu, nu iubim la fel
Inima îmi spune așa,
Decât cu un suflet rece, mai bine cu altcineva
Noi nu iubim la fel,
Îmi tot spune inima
Decât să avem regrete, mai bine cu altcineva.
Nu iubim, nu iubim la fel..
Nu iubim, nu iubim la fel..
Nu iubim, nu iubim la fel..
Nu iubim, nu iubim la fel..
Sensul versurilor
Piesa descrie durerea și regretul unei relații eșuate. Protagonistul își dă seama că el și partenerul său nu se potrivesc și că este mai bine să se despartă decât să continue într-o relație toxică.