Strofa I – Dixy :.
Dați-mi două motive, ca să tac și să mă-nchin,
Să vă dau și eu 300 pentru care să-mi exprim
Nu mă abțin, lângă o sticlă de vin
Toți ne naștem și murim, dar nu știm de ce trăim.
București 2015, octombrie, #Colectiv,
Dintre toate cele 300, ăsta e primul motiv
Au ars aripi de îngeri, iadul invadase raiul,
Suferința tot striga, până își pierdea graiul.
Părinți îndurerați și mii de oameni au strigat,
„Vrem o schimbare pentru noi, pentru stat”, dar i-ați gazat,
Pe stradă-n ochii tuturor și am îngenunchiat,
Când am văzut cu ochii mei, în ce țară trăiesc de fapt!
Iulie 2019, două fete au murit, Alexandra, un suflet de înger,
Ce a sfârșit chinuit, tre’ să mai ardă colective,
Să moară copii, până în ziua în care chiorilor,
Vă veți trezii!!
Strofa II – Dixy :.
Viața-i un teren de joacă, un labirint ascuns în noapte,
Pariu pe vorbe, joc pe fapte, scapă numai cine poate,
Am invocat un înger, să mai dea măcar o șansă,
Să destăinui dureri, din, această inimă arsă.
O lacrimă vărsată, din durere, de o mamă,
În războiul vieții-nseamnă mult mai mult decât o armă
Împotriva suferinței în suflet strânsă cu kilu’
Fiindcă nu-i nimic mai rău, decât să îți pierzi copilul!
Când șansa de salvare, pentru toți a existat,
A fost respinsă cu scârbă, în așteptarea unui mandat,
V-am fi numit eroi, un suflet de-ați fi salvat,
Dar sechestrat l-ați lăsat, să fie decapitat!
Ne va zâmbi de pe o cruce, în loc să ne zâmbească,
Când ar fi trebuit, un bărbat să găsească,
Să se căsătorească, s-aibe-o familie mare,
Dar acum familia-i gata, de înmormântare!.
Strofa III – Nikolas :.
Părinți îndurerați, prieteni, colegi, frați, surori,
Sincere regrete, piesa asta-n loc de flori,
O țară-ndurerată, revoltată, strigă tare :
„Este încă o întâmplare, ce cerșește o schimbare!”
Suntem tineri, pot să spun, că mereu am strâns din dinți,
Și-am învățat să fim cuminți, de la bieți părinți.
Dar se pare că durerea, ce-o avem acum în noi,
Va aduce nori de ploi, cu furie peste voi!
Apararea mai nou, pentru români, înseamnă moarte.
„Respectul e-o poveste!”, închide această carte!
În realitate, totul se plătește băiete,
Am rămas fără cuvinte, condoleanțe pentru fete!
Familii-ndurerate, și români întristați,
Cu lacrimile-amare, nu puteți să ajutați!
Nu stați îngenunchiați, dacă au murit copii,
Gabori, jos din meserii, criminalii-n pușcării!
Sensul versurilor
Piesa este un protest față de evenimentele tragice din România, precum incendiul de la Colectiv și cazul Caracal. Exprimă durerea, frustrarea și dorința de schimbare a societății, criticând corupția și incompetența autorităților.