Spuneai că vei veni la noapte lângă mine
Spuneai că vei veni pe un scarabeu
Spuneai că noaptea va fi lungă
Spuneai că noapte, noapte va fi mereu.
Doar ploaia asta nebună
A spus că vine
Și nu mai vine.
Spuneai că arborii înnebunesc
Spuneai că din piane curg licori
Spuneai că trupurile noastre
Se-mpletesc
Se-mpletesc până la nori.
Doar ploaia asta nebună
A spus că vine
Și nu mai vine.
Spuneai că sângele are alt rost
Spuneai că sufletul aleargă prin pustiu
Spuneai că vei veni la noapte lângă mine
Să nu fiu singur
Să nu mai fiu.
Doar ploaia asta nebună
A spus că vine
Și nu mai vine
Sensul versurilor
Piesa exprimă dezamăgirea și tristețea provocate de o promisiune nerespectată. Așteptarea cuiva drag este zădărnicită, iar sentimentul de singurătate se accentuează. Natura și elementele fantastice se împletesc cu emoțiile intense.