Copiii dau foc la părinți
Și banii te-nvață să minți
Dar, omule, stai, tot iei și nu dai
Și cine-i de vină că mori
Fără prieteni, deci:
Haideți să credem în flori (bis).
În piață găsești dinamită
Cartofi trăgători de elită
Și cumperi la joc
Iluzii cu dop
Un domn a căzut de pe bloc
Și rară-i cât marea
Octogenari învață rock (bis).
Pistoale găsești peste tot
Și carii dentare în cot
Copaci la borcan
Meduze-n castan
Avem un robot ce vorbește
Și totuși, e frig
Și timpul miroase a pește (bis).
Arunci în aer un copil
Și caii sunt duși la azil
Și urșii fumează
Și zeii șomează
Un măr provoacă un război
Și pacea-i drogată
Și una se plimbă cu doi (bis).
O, musca-i ocrotită prin lege
O frunză încearcă să nege
În mână-un pistol
Și mergi la spectacol
Vinzi repede ploaia pe foi
Și s-a făcut noapte
Și uite că suntem iar goi (bis).
Zăpada-i albastră și frige
Și mutul începe să strige
Rochii de lemn
Și coapse cu semn
Albine mâncăm și cuvinte
Șantaj în noapte
Și totu’ merge-nainte (bis).
O graniță calcă pe alta
Și sculptorul își roade dalta
Savanți iară fug și sunt arși pe rug
Strada se uită-napoi
Cât o fi ceasul?
E timpu’ să merg la război (bis).
Și ușa și cheia sunt false
Calculatoarele consumă oase
Mării-i e sete
Și muntelui frig
Tablourile poartă dress
Fără rușine
Și totul se termină bine (bis).
(Strofa 1 din nou)
Sensul versurilor
Piesa descrie o lume absurdă și plină de contradicții, unde valorile sunt distorsionate și realitatea este paradoxală. În ciuda acestui haos, refrenul îndeamnă la credință în frumusețe și speranță, ca o formă de refugiu sau rezistență.