Dilimanjaro – Caleidoscop

Și dacă sufletul e tot ce ne-a rămas,
o să mă-ntorc înapoi în mine ca să-mi dau alt glas.
Și dacă Dumnezeu e-n cer, de ce nu privește și jos?
Sau poate s-a pierdut în valurile din cosmos.
Da’ Universul nostru-i incomensurabil,
totuși ne comportăm parcă suntem inegalabili.
Undeva în Iran tânăra Fatima s-a îndrăgostit,
părinții-au alte planuri, se gândesc la logodit.
Da’ după ce-a admis cine-i sufletul ei pereche,
au dus-o-n piață s-arunce lumea în ea cu pietre.
Plângând, a promis că nu va mai iubi niciodată,
inima ține cont doar dacă cealaltă-i curată.
În același timp, undeva-n Vladivostok,
Maxim ascunde-o poză cu Vladimir în cojoc.
Merg pe stradă fără să se simtă-n largul lui,
câțiva băieți l-au ghinit chiar în fața blocului.
Abuzează de-un păr și de cuvântul „poponar”,
ca Dumnezeu-i condamnă și-i păcat primordial.
De-atunci lumea-l privește-n scârbă și dezgust,
iubirea n-o să aibă nicicând orizont îngust.
Noaptea se imagina, timid, pe-o mână c-un inel,
Maxim a îmbătrânit singur și a murit la fel.
Azi în Guadalajara-i sărbătoare, orașu-n stradă,
mare degringoladă, femei, tequila, zăpadă.
Da’ un turist francez îi face ochi dulci Mariei,
dansează lent, lasciv, se prefac orbi în fața etniei.
Da’ fratele Mariei e într-un grup de extremiști,
ce nu vor ca femeile s-ajungă de servici.
Pablo scoate macheta, taie subit jugulara,
Maria plânge, nu mai vrea să trăiască la ea în țară.
Brândușa a împlinit 19 primaveri,
toți prietenii o felicită, se-anunță-un an lejer.
La ea în grupă s-a mutat un tânăr din Mumbai,
vrea să-și ia doctoratul, salvează vieți pe vatrai.
De 4 luni, Brândușa iese-mpreună cu Singh,
vrea să-l prezinte alor ei, scântei încep, se-aprind.
Da’ părinții Brândușei vor un creștin adevărat,
nu vor un ginere ce se roagă la elefant.
Au spus că un creștin adevărat se roagă-n genunchi, nu în lotus,
duminica la liturghie, nu-n patul lu’ Procust.
Brândușa-l reneagă pe Dumnezeu, s-a săturat,
părinții o dau afară, dar dr. Singh a plecat..
Idolii tăi te-au învățat că-i normal să urăști,
„n-arați și nu gândești ca mine, nu știu cine ești”.
Cad bombe-n Palestina, plâng ziduri în Israel,
copii de 9 ani împușcă undeva-n Niger.
Oamenii n-au apă în Namibia, alții-s refugiați,
călugări din Tibet, acum în China expulzați.
Tu nu vezi oameni speriați, tu vezi doar teroriști,
„jihad” sinonim cu „cruciada”, suntem realiști.
Dar tu ești egoist și n-ai să înțelegi niciodată,
cum plânge-o mamă pentru pruncul înecat în apă.
Diferențele dintre noi ne fac mai speciali,
tradiția nu tre’ să fie-un pod imaginar.
Iubește pe cine vrei tu, n-o fa superficial,
Dumnezeu s-a transformat într-un complex comercial.
Poate nu vorbesc limba ta, dar te-nțeleg perfect,
ochii nu mint, poți să pășești pe-un mapamond întreg.
E plin de praf și jeg, te înțeleg, dar va fi bine,
atâta timp cât suntem 1 și nu o mulțime.
Poți să spui „as-Salaam alaikum”, „Shalom”, „Namaste”,
atât timp cât o faci natural și din dragoste..