Strofa I.
Am învățat cu timpu’ – „limita n-are barieră” –
Pornești cu greu da’ în timp poți să clădești de pe schelă!
De mic am fost setat s-accept cum e realitatea
Și să lupt ca prădătorii să pot să-mi iau partea.
Nu mi-a plăcut să fiu bad boy că sunt prea mulți eroi,
Am vrut să fiu pe treaba mea, nu în turmă de oi.
Nu m-am luptat pe bani că n-am avut parte de ei
Da’ mi-a fost bine printre oameni grei ca niște lei!
Eu n-am crescut cu telefoane sau cu ce aveți voi
Da’ mă mândresc cu ce am avut și le pun pe foi.
Am învățat să cred mai mult în mine, să las sfinții,
Principiu’ meu de bază a fost să cred ce zic părinții!
Am învățat să mă remarc când a fost nevoie,
Să mă ridic cum pot de jos și să nu cer voie.
Am învățat să nu mai plec urechea la ce spune restu’
Și să-mi văd de capu’ meu exact cum este fesul’!
M-am bucurat de zile de parcă muream,
Aveam bani de eugenii și le-mpărțeam noi cum puteam.
Trecând peste toate, am observat schimbări,
Aș vrea să pot singur să-mi răspund la întrebări!.
Strofa II.
Înconjurat cândva am fost de frați adevărați,
M-am transformat la fel și eu, din metri în pătrați.
Am reținut că omu’-i schimbător, cursu’ valutar
Orice vorbă pusă grea de fel n-are cântar!
Și-am cântări minciunile mereu, sac cu sac,
Când s-a umplut depozitu’ am decis să-i pun capac.
Am învățat că facerea de bine e o rană deschisă
Și cu timpu’ am pansat-o ca să fie închisă!
Și după tratament apare cicatricea,
Să fac din nou bine (nu) acum îmi displacea.
Și după ceva timp am învățat când să vorbesc,
Când trebuie să ascult sau când tre’ s-acționez!
Sensul versurilor
Piesa vorbește despre lecțiile de viață învățate de-a lungul timpului, despre adaptarea la realitate și despre importanța de a crede în sine. Artistul reflectă asupra schimbărilor prin care a trecut și asupra modului în care a învățat să navigheze prin viață.