Când văd câte-o bătrânică
Prin oraș, c-o geantă grea,
Căutând vreun fiu ori fiică,
Parc-o văd pe maică-mea.
Ce venea și ea odată,
Când nu mai putea de dor
Și nu-i poposea la poartă
De vreun an al ei fecior.
Azi m-aș duce-ntr-o suflare
În cel sat îndepărtat
Să-i cad mamei la picioare
Pentru tot ce mi-a cărat.
Mama însă nu-i pe lume
Și scăpând de-atâta greu,
Doarme somn adânc sub hume
Lângă bunul tată-al meu.
Eu din munca mea năucă
Am în casă tot ce vrei,
Dar nu am măcar o nucă
Sau un măr din mâna ei.
Ce folos că am de toate
Dacă nu mă-nvrednicesc
De mânuțele-i crăpate
Doar un pic să mă lipesc.
Mama mea numai de bine,
Eu de pe acuma știu
C-am să vin cândva la tine,
Mai devreme, mai târziu.
Mamă, zâna mea frumoasă,
Sper că tu mă vei ierta –
Cum nu iei nimic de-acasă,
Nu știu de-ți aduc ceva..
Sensul versurilor
Piesa exprimă dorul profund și regretul pentru mama pierdută. Naratorul își amintește de sacrificiile mamei și realizează că bogăția materială nu poate înlocui dragostea și prezența ei.