Satul de altădată, nu-l mai găsesc niciodată,
Dar nu vreau uitarea, să nu-i mai caut cărarea.
Amintirea cerne, colbul peste tot se așterne,
Dorul nu-mi dă pace și-n satul meu se-ntoarce.
M-au crescut de mică, un bunic și o bunică,
Dragoste curată, eram draga lor nepoată.
Amintirea cerne, colbul peste tot se așterne,
Numai cei dragi mie s-au dus ca frunza de vie.
Astăzi vremea-i dusă, scap o lacrimă ascunsă,
Unde badea care m-o jucat la hora mare?
Amintirea cerne, colbul peste tot se așterne,
Scripcuța nu sună, să mai joc hora străbună.
Tare aș vrea să fie satul din copilărie,
La cei dragi acuma tac și nu le găsesc urma.
Amintirea cerne, colbul peste tot se așterne,
La bunici acasă nu arde lampa pe masă,
Și numai salcâmii stau de strajă ca bătrânii,
Fac umbră-n ogradă ca-n copilăria dragă.
Sensul versurilor
Piesa exprimă dorul profund pentru satul natal și pentru vremurile copilăriei, marcate de prezența bunicilor și de tradițiile locale. Naratorul își amintește cu nostalgie de locurile și oamenii dragi, acum pierduți, simțind o tristețe profundă pentru timpul care a trecut.