Vorbesc babele, bădiță,
Că ții mai multe mândruțe
Și cât îi de lungă vara
Șezi la crâșmă-n toată sara.
Spune-mi ce să fac cu tine
Că ești de mândră minune.
Mândră, necaz nu-mi mai face,
Fă bine și îmi dă pace,
Nu te mai sfădi cu mine
Că mă duc bolund prin lume.
Mai bine deschide-ți ochii
Că nu ești tu crucea popii.
Nu-s, bade, din cer ruptă,
Știu și eu că viața-i scurtă
Și nu mai stau după tine,
Mă duc să-mi fac zile bune,
Că mândrele ce-s frumoase
Nu-s de ținut acasă.
Aș zice eu, mândră, multe,
Dar nu-i cine să m-asculte
Că te-ai sucit după lume
Și-ți petreci mai mult ca mine.
Traiul bun l-ai învățat
De la mândrele din sat.
De când lumea-i schimbată
Nu se mai ține socoată
Care din noi își petrece
Că viața prea iute trece.
De ești bărbat ori muiere
Fă-ți a inimii plăcere.
De ești bărbat ori muiere
Fă-ți a inimii plăcere
Și te bucură de trai
Că numai o viață ai.
Sensul versurilor
Piesa descrie o discuție între doi iubiți, unde unul reproșează celuilalt că petrece prea mult timp și nu mai ține cont de relație. Mesajul principal este despre a te bucura de viață și a-ți face plăcerile inimii, indiferent de statutul social.