Desperado – Cel Mai Prost Scenariu

Eu muncesc ca un nebun
Să-ți aduc tot ce-i mai bun
Dar când vin acasă ești indispusă.
Stai în vârful patului
Parcă-i casa nimănui
Nu mă așteaptă nimeni cu masa pusă.
Și când vreau să mă simt și eu bine
Îmi servești iar o criză de nervi
Nu am cum să mă apropii de tine
Iar te doare capul și nu ai chef.
Cel mai prost scenariu
În zi de salariu
E să pun acasă, banii pe masă
Azi e un miracol
Am chef de spectacol
Vreau să văd deseară, fete la bara dansând.
Cred că te-ai infuriat
Asta e, n-am ce să-i fac
Din păcate în crâșmă nu e semnal.
Ca să-ți spun ce bine e
Că mai sunt și altele
Care știu ce-i place unui bărbat.
În sfârșit sunt tratat și eu bine
Și mă costă mult mai puțin
Toate vor să ajungă la mine
Și să umple cana cu vin.
Cel mai prost scenariu
În zi de salariu
E să pun acasă, banii pe masă
Azi e un miracol
Am chef de spectacol
Vreau să văd deseară, fete la bara.
Și dacă am noroc, o să o iau din loc
Dar nu mai pot la tine să mă întorc
Oriunde m-aș găsi, mai rău nu poate fi
Și toate astea aș vrea ca să le știi.
Asta este viața mea
Dar cu tine e prea greu
O să fac ce vreau cu ea
Oricum nu ți-ar păsa.
Cel mai prost scenariu
În zi de salariu
E să pun acasă, banii pe masă
Azi e un miracol
Am chef de spectacol
Vreau să văd deseară
Fete la bara dansând

Sensul versurilor

Piesa descrie frustrarea unui bărbat într-o relație nesatisfăcătoare. El caută alinare și distracție în altă parte, simțindu-se neapreciat acasă și preferând compania altor femei.

Lasă un comentariu