Sanctuarul rămâne sanctuar
Oricâți păcătoși ar intra
Oricâte ziduri ar mai cădea
Sanctuarul rămâne sanctuar.
E zugrăvit în foc
În miraje solare
Pe care muritorii
Nu le ating.
Tot ce simt
Poate-i pictat în icoane
Da’ toți le pictează
Așa diferit.
Îndrăgostit de frig
De plăceri și de ură
Și de sinele meu
Eu n-o să mă schimb.
Altar de dorințe
Te blestem cu zile
Tu nu vezi deja
Cât timp mi-ai pierdut?.
Dacă eram altfel
Și nu trăiam pentru tine
Nu mai împăiam în cuvinte
Ce ți-am cerut.
Îți zic doar odată
Și-ascultă-mă bine
Poți să-l vezi praf,
În ultimu’ hal.
Că atmosfera te schimbă
În final și pe tine
Da’ nu uita, sanctuarul
Rămâne tot sanctuar.
Și dacă mai vrei să auzi
De mine vreodată
Acceptă-n primu’ rând
Că nu știi cine sunt.
Un diavol mă cheamă
Parcă văd și viitoru’
Nu te cunosc
Că m-ai lăsat în trecut.
Consum tot ce-a mai rămas
Din filtru iubirii
Și din sufletu’ meu
Pus la pământ.
Ce vis absurd.
Ego-ul tău mă dezbracă
Mi-arunc ultimul simț
În niște șuvițe de fum.
Perdelele trase-i
Trepidează privirea
Parcă îmi e și ea sinonim.
Da’ cu toate astea, se vede
Îi lipsește căldura
Poate că și ea ar iubii
Dar n-are nici timp.
Dă play la o piesă
Se oprește din Blow Job
O aud „hai pe mine”
Mă fixează și-apoi
Îmi zâmbește profund.
Un înger cu ochii morți
Și o zeiță tatuată
Fiecare păcătos
Ajunge un sfânt.
Sensul versurilor
Piesa explorează un sanctuar interior corupt de experiențe și deziluzii. Vorbește despre o relație toxică și despre lupta cu propriul ego, reflectând asupra pierderii și transformării.