Dedey – Părinți

Un pic de gaz,
Cu o scânteie aprind o țigară,
N-am dormit, sunt obosit,
E frig afară.
E 7 dimineața,
Ies primul pe scară,
Mă macină întrebarea:
Ce am făcut aseară?
Unde s-o fi dus?
Nu credeam că o face.
Are prieteni,
Au telefonul închis,
Stau ca pe ace.
Stau prins
În întrebări ce nu-mi dau pace.
O dimineață ca-n Paris
Când iubirea tace.
Dacă nu tace, mută,
În mintea mea bolnavă-i zarvă multă,
N-am fost atent
Pe tabla asta ce pion se mută.
N-am fost atent la multe,
Mi-a zis că pleacă,
Că îi rețin libertatea
Și timpul ei de joacă
Și ia-tă-mă întrebând pe fiecare:
N-ați văzut o fetiță atât de mare?
Norocul meu mi-a fost să o zăresc,
Ghinionul a fost să aud
„Tati, nu te mai iubesc!”
Au trecut ani.
Mi-au îmbătrânit părinții
Și-a schimbat tenul,
Timpul și-a impus condiții
E femeie cu pretenții,
Cere totul de la viață,
Nu vrea grija banilor
Să meargă liniștită-n piață
Dar asta implică multă muncă,
Nu că-i muncă brută,
Multe acte,
Nu-i acasă încă.
Și încă nu vrea să îl vadă pe tacsu’
Că-i creșteau bunicii fiu’
Nu se mai întoarce ceasul.
Și ăla mic s-a obișnuit singur,
O măsuța cu creioane colorate
E universul lui
Însă viziunea lui nu e tocmai bună
Când pe foaia lui sub lună
Desenează o pentagramă.
Ia-ți dramă.
Nu mai vorbește cu nimeni
Nu mai mănâncă
Nu mai sună
Nu mai are prieteni
Ia-ți palmă
Când vezi că totul se destramă
Și ultimele vorbe au fost
„Nu te mai iubesc, Mamă!”