Nu a putut uita inima mea
Acei ochi triști, visători, pe care i-am iubit
Am lăsat-o pentru a cuceri o iluzie
Și i-am pierdut urma
Și acum știu că e ea tot ce am căutat.
Și acum sunt aici
Căutând-o din nou, nu mai este, a plecat
Poate dacă dumneavoastră ați văzut-o spuneți-i
Că eu întotdeauna am adorat-o
Și că niciodată n-am uitat-o
Că viața mea este un deșert și eu mor de sete
Și mai spuneți-i că doar lângă ea pot respira
Stelele nu mai strălucesc
Și nici soarele nu mă mai încălzește
Și sunt foarte singur aici
Nu știu unde s-a dus
Vă rog, spuneți-i dumneavoastră.
Au fost atâtea momentele în care am iubit-o
Încât simt mângâierile ei
Și aroma ei este în pielea mea
În fiecare noapte o strângeam la pieptul meu
O acopeream cu sărutări și între o mie de mângâieri
O făceam să se simtă iubită
Sensul versurilor
Piesa exprimă regretul profund al unui bărbat care și-a pierdut iubirea și acum o caută disperat. El își amintește cu nostalgie de momentele petrecute împreună și imploră pe oricine ar fi văzut-o să-i transmită că o adoră și că viața lui fără ea este un deșert.