Pe mare furtună de vise
Corăbii cu obloane închise
Eu te aud chiar și atunci când taci.
În liniștea nopții triste
Prin valuri prea mari și sinistre
Te-aștept în port
Tu, naufragiat.
Să nu mă minți că nu mă vrei
Să nu mă lași să nu-mi iei
Sclipirea nopții
Nu-mi lua vraja ei.
Să nu te stingi să nu apui
Să nu mă uiți să nu-mi spui
Că tot prin valuri surde o să rămâi.
Și de ce nu mai poate luna să răsară?
Și de ce ploaia focul nostru n-a cruțat?
Și de ce iarna vine pentru prima oară?
Tu stai în turnul tău al gheții împărat.
Și de ce taci? Și de ce simt
Că primăvara așa o să doară?
Vreau să-mi fii răsărit cum erai asta vară
Să fii tu soarele și eu să ard.
Să nu mă minți că nu mă vrei
Să nu mă lași să nu-mi iei
Sclipirea nopții
Nu-mi lua vraja ei.
Să nu te stingi să nu apui
Să nu mă uiți să nu-mi spui
Că tot cu iarna în gând o să rămâi.
Pe mare furtună de vise
Cu nopțile aprinse când tu și eu
Tu vrei să pleci, eu vreau să plec
Și totuși de ce pare atât de greu?
Și de ce sunt legat la ochi?
Și de ce nu pot să spun tot ce gândesc?
Când vorbele tale sunt gloanțe
Și tu tragi mai tare când vezi că rănesc.
Și când ești de vină
Tot eu sunt de vină
Că eu aș fi vrut să te simți în vitrină
Sau zodia-i de vină că nu am un scop
Nu mai cred nici măcar în horoscop
Și de ce nu mai poate luna să răsară?
Și de ce ploaia focul nostru n-a cruțat?
Și de ce iarna vine pentru prima oară?
Tu stai în turnul tău al gheții împărat.
Și de ce taci? Și de ce simt
Că primăvara așa o să doară?
Vreau să-mi fii răsărit cum erai asta vară
Să fii tu soarele și eu să ard.
Să nu mă minți că nu mă vrei
Să nu mă lași să nu-mi iei
Sclipirea nopții
Nu-mi lua vraja ei.
Să nu te stingi să nu apui
Să nu mă uiți să nu-mi spui
Că tot cu iarna în gând o să rămâi
Sensul versurilor
Piesa descrie durerea unei despărțiri și sentimentul de pierdere a unei iubiri. Metaforele anotimpurilor și elementelor naturii subliniază intensitatea emoțiilor și regretul față de timpul trecut.