Te rog, Doamne, nu mă bate
C-am făcut multe păcate,
Am făcut și-oi mai face,
Canoanele eu le-oi trage,
C-așa-i omul pe pământ
Tot greșește c-un cuvânt,
C-așa omul îi lăsat
Să trăiască cu păcat.
Am și eu pe ale mele,
Dar nu sunt așa de grele,
Că le-am pus într-o trăistuță,
Le-am legat c-o băsmăluță
Făcută din pânză deasă
De-acolo să nu mai iasă.
Le-am legat să mă feresc,
Să nu mai păcătuiesc,
Eu aș vrea, dar cine știe
Câte-or fi ca să mai vie,
De badea n-am cum să scap
Că m-a tehuit de cap.
De-oi muri, Doamne, ca mâine
N-oi lua nimic cu mine,
De nimic n-oi avea parte,
Numai traista cu păcate,
Că aicea pe pământ
Îs prea multe de făcut,
De m-oi da păcatului
Oi fi talpa Iadului.
Sensul versurilor
Piesa exprimă regretul profund pentru păcatele comise și teama de judecata divină. Naratorul recunoaște că este predispus la greșeli, dar speră la iertare, deși se simte prins într-un ciclu vicios al păcatului.