Daniela Condurache – Lacrimi Am Avut și Eu

Merg pe drum, lumea vorbește:
– Uite ce bine trăiește,
O avut noroc cu carul
Și n-o cunoscut amarul,
O strâns bani și-o strâns avere
Fără lacrimi și durere
.
Doamne, ce bine trăiește
De nu mai îmbătrânește!
Lumea mă vede râzând,
Dar nu-mi știe niciun gând,
Că nu pot spune la lume
C-am zile rele și bune.
Cele bune-s puține,
Relele tot vin la mine
Și nu pot scăpa de ele
Nici cu bani, nici cu avere,
Dar nu poți trece prin viață
Făr-o lacrimă pe față
.
Lacrimi am avut și eu
Când mi-o fost drumul mai greu,
Nopțile și eu am stat
Doar cu inima la sfat
Și la nimeni nu m-am plâns,
Am tăcut și le-am ascuns,
Le-am ascuns să pot cânta
Chiar de-mi plângea inima
.

Sensul versurilor

Piesa descrie discrepanța dintre aparențe și realitate. Persoana din cântec pare fericită, dar în realitate a trecut prin multe greutăți pe care le-a ascuns de ceilalți. Mesajul principal este că toată lumea are parte de suferință, chiar dacă nu o arată.

Lasă un comentariu