Pe drumul care merg eu
Nu-i fântână, nici pârâu,
Nici fântână, nici pârâu,
Num-o crâșmă ca să beu’,
Și-am să mă opresc la ea
Să îmi potolesc setea
Că îmi arde gurița.
Și-am să beau numai un pic
Că eu banul mi-l câștig
Și nu las pe omul bun
De sete să moară-n drum,
Vinul de-l bei cu plăcere
Uiți de toate cele rele,
De necaz și de durere.
Vinul să-l bei măsurat
C-altfel intri în păcat,
Te conduce el pe tine
Și râde lumea de tine
C-ai băut la vin prea mult
Și umbli pe drum râzând,
Pe cărare chiuind.
La necaz și-amărăciune
Mai bea omul, c-așa-i vine,
Și mai cântă câte-oleacă
De necaz ca să-i mai treacă,
Dar eu numai oi cânta
Alăturea cu lumea
Și să beie cine-o vrea.
Sensul versurilor
Cântecul descrie un om care, confruntat cu necazuri și amărăciune, caută alinare în băutură. El bea vin pentru a uita de probleme, dar recunoaște importanța moderației și a cântatului alături de alții.