De-ai putea tu să vorbești, inimă,
De-ai putea să povestești, inimă,
Nopți întregi ai povesti
Și tot n-ai mai isprăvi
Câte ți-au fost date ție să trăiești.
De-ai putea tu să vorbești, inimă,
De-ai putea să povestești, inimă,
Cât ai râs și cât ai plâns,
Și cât dor în tine-ai strâns, inimă.
Ai știut să-mparți cu mine
Și tristeți, și bucurii,
Și la rău, ca și la bine
Ai știut la fel să fii.
Sensul versurilor
Piesa exprimă o introspecție asupra experiențelor vieții, văzute prin prisma inimii. Inima este personificată ca un martor tăcut, dar profund implicat în toate emoțiile și evenimentele trăite.