De flăcăi îi satu-i plin,
Măi bădiță, bădișor,
Da eu pe badea îl țin,
Măi bădiță, măi.
Ca bădița nu-i niciunu’,
Măi bădiță, bădișor,
Frumușel numărul unu,
Măi bădiță, măi.
Și ne-om înțelege noi,
Măi bădiță, bădișor,
Frumușel numărul doi,
Măi bădiță, măi.
Că meteahna mea o știi,
Măi bădiță, bădișor,
Frumușel numărul trei,
Măi bădiță, măi.
Că meteahna mea o știi,
Frumușel numărul trei!.
Eu ca tine nu știu altul,
Măi bădiță, bădișor,
Frumușel numărul patru,
Măi bădiță, măi.
Vorbește lumea pe-aici,
Măi bădiță, bădișor,
Frumușel numărul cinci,
Măi bădiță, măi.
Că badea o să mă lese,
Măi bădiță, bădișor,
Frumușel numărul șase,
Măi bădiță, măi.
Dar eu știu că nu se poate,
Măi bădiță, bădișor,
Frumușel numărul șapte,
Măi bădiță, măi.
Dar eu știu că nu se poate,
Frumușel numărul șapte!.
Că doar el m-o luat de tăt,
Măi bădiță, bădișor,
Frumușel numărul opt,
Măi bădiță, măi.
Cine ne vrea ghine nouă,
Măi bădiță, bădișor,
Frumușel numărul nouă,
Măi bădiță, măi.
Să poată cu noi petrece,
Măi bădiță, bădișor,
Frumușel numărul zece,
Măi bădiță, măi.
Cine vorbe rele spune,
Măi bădiță, bădișor,
Frumușel să le adune,
Măi bădiță, măi.
Și în poală să le țâie,
Frumușel să le rămâie,
Eu cu badea-mi văd de treabă,
Frumușel că îi sunt dragă,
Măi bădiță, bădișor!
Sensul versurilor
Cântecul exprimă afecțiunea unei fete pentru bădița ei, pe care îl consideră cel mai frumos. Ea ignoră bârfele și se concentrează pe relația lor, fiind sigură de dragostea lui.