Tare bine i se șede
Poieniței cu stejari,
Codrului cu frunză verde
Și nănașei cu ștergar,
Că frumos îi pregătită
Cu poale de șapte lați,
Cu flori albe-mpodobită
Cum le place la bărbați.
Zi-i, scripcare, hora mare
Să mă duc printre nuntași
Că toată lumea m-așteaptă
Cu găina la nănași,
Că nășelul printre mese
Păhăruțele-nchină
Și se uită pe sub gene
La mine și la găină.
Se uită cu mare jele
Și la mine, și la ea,
Amândouă-s frumușele,
Nu știu care i-a plăcea,
Știu că-i place găinuța
Rumenită la cuptor,
Dar cred că mai mult mândruța
Cu obrajii de bujor.
Sensul versurilor
Cântecul descrie atmosfera festivă de la o nuntă, unde nănașa este o figură centrală. Se evidențiază bucuria și interacțiunile dintre nuntași, cu un accent umoristic asupra atenției pe care o primește atât nănașa, cât și găina pregătită pentru ospăț.