Focul ce-n inima-mi amar mă frige
Nici cu-o mare sau ocean nu se stinge
Când înot în apa dulce totdeauna
Valul tău, Dună, mă duce către mândra
Doamne, ce ai cu noi doi?
De-ai pus Dunărea între noi
Am să fac pod peste ea
Să ajung la mândra mea.
REF: Dună, Dună, Dunăre
Mai lin cu valurile
Vrei barca să mi-o răstorni
Și de dor să mă omori.
Cât e mândra de la sârbi, mă ia dorul
Inima vreau să mă plimbi cu vaporul
Ca la Ostrov să-i sărut eu gurița
Dar și ochii și obrajii și-alinița
Doamne, ce ai cu noi doi?
De-ai pus Dunărea între noi
Am să fac pod peste ea
Să ajung la mândra mea.
Mândro dragă, m-alintai cu gurița
Și-mi lăsasi ca amintire doar rochița
Pân-o fi ca să mai vii tu la mine
De foc și de dorul tău să m-aline
Doamne, ce ai cu noi doi?
De-ai pus Dunărea între noi
Am să fac pod peste ea
Să ajung la mândra mea.
Sensul versurilor
Cântecul exprimă dorul profund al unui bărbat pentru iubita sa, despărțiți de Dunăre. El este dispus să construiască un pod peste râu pentru a ajunge la ea, simbolizând determinarea sa de a depăși obstacolele în dragoste.