Mi-e frică să mai ies pe stradă
Că-s încă-n infantilitate,
Știută castă, doar de mine
Păstrată cu timiditate
Așa cum cânți o serenadă
În ascuns, de dor printre suspine.
Am tot aceleași dragi plăceri;
Să zburd gând liber fără gânduri,
Să mă scald vara în Doftana
Desculț, să simt piatra de prunduri.
Să nu-mi fac temele de ieri..
Să mă pitesc când vine mama.
Și-acum am muzica manie;
Ascult la fel pe Holiday,
Râd, plâng cu el, sunt meloman.
Am dragostea la fel, holtei
Și, nu-i cunosc la fel chimie,
Un repetent la.. timp. Golan
Alerg, m-ascund ca la trei ani,
Privesc desene animate,
Mă joc de-a mama și de-a tata
Și râd de glume nesărate.
Ajung să cer când nu am bani..
Visez pe când făceam armata.
Mă deranjează politețea
Cu „dumneavoastră” în loc de „tu”.
Mă-mbrac la fel ca-n tinerețe,
La escapade nu spun.. nu!
Mă-ncânt și-acum de frumusețea
De un parfum.. pe suave fețe.
N-am nicio stavilă la vise;
Cred încă tot, sunt un naiv,
Învăț și-acum, citesc romane,
Mă-ndrăgostesc în laitmotiv..
Adesea, chiar de-s compromise
Iluzii ce-am, .. sunt mii-vulcane!.
Privesc oglinda-nșelătoare
Că nu-mi văd zilnice schimbări
Și-am sufletul o poezie..
Sunt un volum de întrebări!
Nu-mi mai sărbătoresc anii.. vărsare,
Rămân așa.. copilărie!
Sensul versurilor
Piesa exprimă dorința de a rămâne veșnic copil, refuzând maturizarea și păstrând bucuriile simple ale copilăriei. Vorbitorul se agață de amintiri și refuză să se schimbe, preferând inocența și naivitatea.