Urăsc popor fudul că-i prost, mândru netot
şi-mi ţine ţara în gropi şi glod de-atâta lene,
iar prizonier mă zbat să-mi pierd spurcate gene,
căci mi-a luat drept şi la ce-aveam şi drept la vot.
Urăsc popor needucat, fără ruşine
un cerşetor ce-şi vrea doar maţul cât mai plin,
furându-şi ţara să se-ndoape cu peşin…
copii şi-i vrea masteri şi doctori din jivine.
Urăsc popor ce se încântă din minciună,
ce se-mplineşte când pe altul îl distruge,
rânjind din spate de-un ghişeu şi de-i ceri fuge…
Că „nu e el şi de nu-ţi place… dă arvună!”?.
Urăsc popor cu minţile-n hipnoză sumbră,
hrănindu-şi suflet din stropit cu apă chioară
din măturoaie, pupând moaşte… Pus pe-ocară
de-i spui de hoţi…”Că nu-s penali, au făcut… umbră”!?.
Urăsc poporu’ ce şi-a ars boieri, conace,
uzine, fabrici, mi-a lăsat ţară-n chirpici,
îşi pupă hidre comuniste, măscărici…
ce i-au dat gloanţe drept răsplată, gând rapace.
Urăsc popor ce-şi tot boceşte sărăcie
şi-n nesimţire nici s-aleagă nu se apleacă…
vrea-n jur o lume lui să-i dea, „măcar oleacă”,
să-l omenească, doar pe el, cu „omenie”!?.
Urăsc poporul mitocan cu înalte şcoli
pline de mentori p******, conturi bancare
nu-n bănci de studiu, în umplerea de buzunare
pe mâzgăliri, teanc de diplome… „Multe… coli!”?.
Urăsc popor, un autist ce nu se vede
orb, surd la tot ce omenirea a exersat,
că el e geniul, ce „Iisus l-a şi lăsat”…
Făr’ să-nţeleagă că-i lăsat… nu că l-ar crede.
E premiant poporul meu, „cel mai deştept”,
dar n-a luat Oscar, e bun hacker, trage tunuri,
clonează cărţi, ce nu citeşte… Bunu’ îs bunuri
ce nu mai face… „E bunul ţării…”, un inept!!!.
Bai nu-i că-i snob şi că mă-njură… în înţelept.
Sensul versurilor
Piesa exprimă un sentiment profund de ură și dezamăgire față de poporul român, criticând lipsa de educație, corupția, pasivitatea și lipsa de viziune. Este un strigăt de frustrare față de starea actuală a societății și a țării.