Înverșunare, în circumstanțe motivată,
Ce se prelinge-nspre străfunduri de abis
Purtată-n hău ascuns, o Iuda de nezis
În machiavelică justificare; lumea-i vinovată!.
Nemotivat se tot proclamă „sentiment”,
lipsită-n fond de orice simț, de suflet;
Din om e-un individ, dușman într-un răsuflet!..
Iubirii-ntre prieteni, păcii, e-un impediment!.
Credința milenară o repudiază
În timp ce-ai noștrii zilei o practică ades,
Gratuit, sau când banu-i interes..
Ne face viața chin, umanu-l explodează!.
Nu-și are merit feminin de-apelativ,
E doar un subterfugiu de nereușită..
E-o gelozie hâdă la dorința-ți izbândită,
Draconic exemplar de anti-creativ.
Pentru nu știu, nu fac, sunt prost, e-o cuvertură
Și-ades final pericol.. e-o funestă aritmie.
N-are respect de adevăr, de științe, este-o alchimie..
E josnicul, e inumanul, e mizeria, e URA!
Sensul versurilor
Piesa exprimă o viziune pesimistă asupra urii, descriind-o ca pe un sentiment distructiv și inuman, care corupe relațiile și valorile. Ura este văzută ca o forță negativă ce aduce suferință și dezbinare.
