Cum fosforul, luminescent pe negrul drum,
Să nu mă pierd pe căi nevrut greșite,
Cum orb sub pleoape are sclipiri nădăjduite..
Te vreau acum, acum, acum.
Secătuit, de-arșiță pân’ la scrum,
Într-un deșert din mine, caut tău de munte
Și nicio oază nu-mi ajunge, chiar de-s multe..
Te vreau acum, acum, acum.
Când singur, dacă sunt, nu sunt nicicum,
Doar ochi de sticlă-n translucid îi pierd
Tot căutând un ultim de dezmierd..
Te vreau acum, acum, acum.
Când și-aeru-n cuvinte mi-l sugrum,
Din piept ce mi se-oprește când te văd,
Mi-ești lațul retezat, scăpat de eșafod..
Te vreau acum, acum, acum.
Și-am încă gust de lume să o îndrum,
În juru-mi să mi-o fac inel, corolă,
Să-ți fiu cadoul de polen, nectar.. O benevolă
Te vreau acum, acum, acum.
Te vreau, căci cred că de pleci oarecum,
Aș fi cum trenul într-o gară fără șine,
Prelung și gol; stând cu biletu-n mână cu tăiate vine..
Te vreau acum, acum, acum.
Sensul versurilor
Piesa exprimă o nevoie acută și o dependență profundă față de o altă persoană. Naratorul se simte pierdut și gol fără prezența acesteia, comparând-o cu o sursă de lumină și salvare într-un deșert existențial. Fără persoana iubită, viața naratorului ar fi lipsită de sens și direcție.
