Îs la pas, pe strada cu sens unic,
Fără s-apăs adânc pedala,
Căci am un simțământ lăuntric;
Se circulă.. tot alandala!.
Încerc să țin doar inerția,
Să mă feresc de orice „stop”;
Să nu transform în noapte, ziua..
Să n-am finalul singur scop!.
Mi-am luat, pe parcurs, parteneri
Printre puținele escale,
Ce le înscriu trecute, ieri..
Le rup.. și da și nu petale.
Adaug ani câte puțin,
Șofez preventiv experiențe.
Ades nici nu mai intervin..
Nu fac deranj de existențe.
Bagajele, am făcut remorci,
Ce las garate la sfârșit;
Oricum nu poți să le întorci..
Căci strada duce-n infinit.
Încerc să îmi predau ștafeta;
Un mâine, eu nou, regăsit
Vechi.. să devin o amuletă..
„Pierdut șofer pe sens unic!!!”
Sensul versurilor
Piesa este o metaforă despre viață, văzută ca o călătorie cu mașina. Șoferul acumulează experiențe, își ia parteneri de drum, dar în cele din urmă trebuie să predea ștafeta, lăsând în urmă bagajele acumulate.