Cred, că prostia-i sfântă
că duduie-n biserici,
‘n mulțimi ce nu cuvântă
se prosternând la clerici..
.. dar e și-n școli, duium,
ce-au devenit ghetouri
cu plata în uium,
la scos multe.. zerouri..
.. a devenit criteriu;
că prostul te numește
nu să-i distrugi imperiu..
că el te sfătuiește!.
.. și de-ar fi doar privată,
vreo șansă poate-ar fi;
să stea handicapată
și stearpă de copii..
.. dar culmea, e la putere
și pute rău, fetid,
se-mprăștiind pe sfere
cu nume.. de partid!.
Și-o vorbă veche spune
că-i rău că nu e-n frunte
s-o vezi; o goliciune,
‘n tupeu să te înfrunte?!?
Soluția există;
să punem proști la treabă,
lăsându-i cap, de listă..
că-s primii de te-ntreabă!..
.. iar restul, presupuși,
pretinșii topul genei,
să-i învățăm conduși
de noi.. exemplul lenei!?!..
.. căci viața de pe margini;
gând, doar filozofie
cu necitite pagini,
abstract.. E tot prostie!!!
Sensul versurilor
Piesa critică starea societății, unde prostia pare să fie omniprezentă, de la biserică și școli până la putere. Autorul sugerează că prostia a devenit un criteriu și că cei inteligenți sunt marginalizați, îndemnând la o schimbare prin punerea proștilor la treabă și învățarea celorlalți cu exemplul lenei.