O pretenție! Că altfel lumea n-ar mai exista, de nu s-ar spune cum să fie,
ca și cum Creatorul sau Geneza însăși, totul, s-ar organiza după-un patern;
un alter Dio, auto-atotpretins singular pol, spre-un unic mers?!? O profeție
de care nu dispune-n fond, nu face parte din natură! Impostoare, o blasfemie!
Un Univers întreg, cu tot, Pământul de la zero, e într-o trudă-nspre suprem, selecție,
din care numai „Ei” sunt vârful; plus-valoare, gena dominantă punct cu punct?!? Sunt lecție
de purul adevăr, ce nu-l cunoaștem, doar îl declinăm controversați de neștiință,
căci ne-am născut noi proprii demoni, iute oportuni în vorbe de progres… fără conștiință!
E Anticristul ce mereu îl căutăm, nebănuindu-ne confrați, ce ni-i alegem în minciuna ce-adulăm,
căci – incapabili fiind măcar să copiem „existul”, să lăsăm simțuri, din văzut să învățăm, să știm să ascultăm-
ne aruncăm printre urale de-adulaci goliți de minți! Vrem numai interese
în termenul, ce-i cel mai scurt -pân’ la sfârșitul nostru- nu al lor… purtaci de fesuri, fese!
Și-avem câteva mii de ani, de dincolo de Christ, de când tot bâjbâim
în negura unei credințe false -luată de asemenea din haite- pentru a „ști” cum să trăim,
dar n-avem nici serenitatea simpl-a coloniei de furnici, sau de termite,
ca să-mpărțim lume pe muncă și pricepere, pe minți și brațe egale… și neistovite.
Ne ducem blestem, singurii orbiți în vorbe ticluite, căci avem cuvânt
-imens păcat ce ni s-a dat pedeapsă, să ne-o facem singuri, merităm mormânt-
în loc ca Uriașul -ce-i mulțimea- să se scuture, cât de inept ar fi, de paraziții
ce nu-s numai în van; îs pentru ei perverșii.. își spunând „iramplasabili, sunt meniții”!?!.
Se înnăruie Planeta sub obolul scump, plătit de-o seminție-n masochism
-dorindu-și cu ardoare răul confortabil decât noul/vechiul realism-
de-n școli producem proști; nu că ar fi! Că se vreau hoți.. de lene,
cu gândul arivist! Se prosternând gunoaielor politice… din recesive gene!!!.
Ce simplu-i doar să naștem totul nou, fără taboo-uri, geniali
cum suntem hărăziți de castul ADN; înlănțuiți tipar, universali,
făr-a fi sclavi la demoni, hoarde care-n crizele prostiei lor se tot repetă!
Să fim toți buni judecători, să recroim, să tundem, să clădim fără vorbaci.. planetă!.
.. Să fie doar o speță, o parodie, pasionată ca de-un Monopoly pentru „afaceri”,
sau doar informator, spionul ros de intrigi, mefistofilul între „faceri”;
un simplu angajat, nebunul de la Curte, de păcate cocârjat artritic,
plecat să-i mângâiem cocoașa, așa pentru noroc de-a nu-l avea.. politic!?!.
.. Război să fie simbol; ca ce-i mai bun să poată triumfa și-n pace,
cu instrumente câștigate-n timp, de creaturi supreme, nu rapace,
rămânând știința câștigată-n școli de la părinți, inteligența, munca.. să le-avem nevoi!
Să rupem para-știința, alchimia, empirismul, fala oarbă și prostia.. până-n viața de apoi!!!.
Scârnava ordură milenară, ce se crede eternă, s-o-nfundăm în groapa de gunoi,
fără regret! Doar măști sunt cei ce ni se par confrați! Ne sunt pieirea! Vechii, doar par.. noi!!!
12. 07. 2011
Sensul versurilor
Piesa critică sistemul politic și social actual, acuzând elita de corupție, manipulare și lipsă de conștiință. Autorul îndeamnă la o schimbare radicală, la o renaștere a valorilor și la demascarea falselor aparențe.