De ce vindem doar spațiu, nu și timp,
Negând suprema necunoaștere-a enigmei
De-un Univers, ce-l dibuim cotrobăind,
Înlănțuit mărgele de-ani lumină-n infinitul migmei.
Lipsiți de simțuri, ce le credem top,
Neputincioși, sau doar cuprinși de lene,
Insinuăm la legi doar limitări de scop
Și ne purtăm para-deștepți, în anateme.
Planetă, cosmos, le-mpărțim felii
Și partajăm avari doar materialul,
Uitând dimensiunea timpului de-a fi..
Pierdută-n lupta cu irevocabilul.
Credinței fii, sau produși de selecție,
Perfectu-l renegăm, pentru handicap;
Proștilor, neadaptați, le oferim protecție,
Discriminând normalul.. cap la cap!?.
Sper într-o lume numai de roboți,
Cu ideal, ce pururi să domine,
Să-l merite -nu minți de doar doi coți-
Și „timp” să aibă doar ce e valoare-n sine.
Șans-am avut-o în mai multe manșe,
Progresului, ce ne-a fost hărăzit, rapid,
Dar nu ne cumpărăm organ, trupuri în tranșe,
Spre-a supraviețui.. perfectul individ.
E-o minimă cerință-n fapt real,
La un partaj determinat valoric;
De-a dedica din timpu-ne areal,
La Terra-n mers.. ce-o pierdem euforic.
Sigur e c-avansăm în involuție,
În misticismul propriilor religii,
Cu teorii nepuse-n execuție..
Perfectu-l pierdem.. timpii în vestigii!.
Ieșirea unică-i de-a imita natura,
Ce-și reînoiește timpul canibalic,
Amestecând peren cu aventura..
Neconcludent de-i etică.. sau animalic!
Sensul versurilor
Piesa reflectă asupra modului în care umanitatea își irosește timpul și potențialul, concentrându-se pe aspecte materiale și ignorând dimensiunile superioare ale existenței. Se exprimă o dezamăgire față de involuția societății și o speranță utopică într-o lume guvernată de idealuri pure.