Straniu patern interactiv avem tipar
Creat, ca dominoul de alipiri egale;
Un ac la victima în planșa d-insectar
Și, pânda stând și așteptând… la dese intervale.
Defect major de lume-n întocmire
Răstălmăcită poate de la puritate
Într-un afund cleios, putrid, de pedepsire…
În care victime, călăii, sunt o paritate.
E libertatea acum model de restrictiv,
Îmbietor îndemn la gust de-a face,
Punând pe urme-ți stigme rău, fără motiv..
E culpa scop suprem.. pedepselor rapace.
Ai zice c-adulăm doar masochism;
La gustul pradei ne-mbătăm cu sânge
În pavoazări dogmatice-n rasism,
Sau în război civil.. Ne place de-a ne plânge!.
Mai mulți suntem șacali de stârv
Și, mai puțini, tot mai puțină-i prada.
La orice pas e „NU,” la castul sârg..
Se-așteaptă pe la colțuri gafa, pedepsind pleiada.
În extincție suntem fără de-ntors ca specie,
De prea mulți vânători ce trag rafale;
N-avem scăpare din tentacule-colos de sepie..
Așa se stabilesc surghiunuri de morale.
Toți suntem polițiști, judecători sau critici,
Fixiști fiscali, gărzi.. printre parlamente,
Avizionari, autoritariști, executori, politici;
Control d-intrări-ieșiri.. Mii d-excremente!!!.
Suntem veșnic obiectiv de sateliți
Umani, o farsă creatură, tizii tăi,
Făr-a produce nou, progres… doar investiți
Unu la unu în permanent de preamărit.. călăi, călăi, călăi!
Sensul versurilor
Piesa descrie o lume distopică în care oamenii sunt atât victime, cât și călăi, perpetuând un ciclu de control și pedepsire. Societatea este văzută ca fiind în declin moral, cu indivizi care se complac în roluri de supraveghere și judecată, ducând la o stare generală de opresiune și lipsă de progres.