De câte ori nu-ți vine să tot scrii
ce vezi, sau ce trăiești;
un mult mai mult decât scenariul..
și nu izbutești,
ori pur și simplu nu ai darul,
ori vrei să-ncepi
și nu-ți revii
că iese altceva
și nu pricepi;
e vis, aievea?.
Se spune, „asta-i culmea”;
mintea nu-ți redă mereu tot ce percepi
și dezolant renunți,
dintr-un păcat
al neputinței,
păgubind-o, lumea..
decrepi,
neîncrezător credinței
de menirea de-a-nvăța s-o-nfrunți,
rămâi printre mulți alții nerealizat,
un figurant
din lotul celor mulți,
atot credul marcant,
un expirat..
Și îți revii..
că nimic nu se-oprește
și niciodată nu-i perfect la fel;
e ca și un erizipel,
ce-l poți avea din nou,
îți schimbă pielea-n alt erou
și iar nu te mai știi..
ești încă mutul, ce nu poți să scrii,
că tot se moștenește
prostește,
ca și cum e perfect normal
că orice-i inegal?..
Și timpul trece, trece;
se spune că de nu vorbești la 7 ani
e iremediabil,
rămâi un inuit abil
.. de animal,
iar de nu scrii
-cam nouă printre zece-
„decidia scriptum” ai putea fi..
ca, definitiv, stinși vulcani.
Asta e!!!..
Ca orişice
și pasărea pe limba-i piere;
dar ea nu-i programată ca să scrie,
n-are o astfel de avere;
ne-ncântă-n cânt, culori, plăcere
și sunetul, din care poate-am învățat
de multe zeci de mii de ani, ne-a înălțat,
ne-mbie..
Dar ne-am pierdut, profani
pe treapta sclavilor de bani,
simpli consumatori
de unice înscrisuri, ce vor dăinui
se pare;
lumea se va alcătui
din suflete ce și-au croit.. valoare!
Nu va fi poza timpului de grup,
ci paparazzi ce vor vinde
scump, nu numai trup..
se vor pretinde
unici, crema,
căci voi, ce-i leneși, sunteți anatema,
lenea, creând tagma de profitori
.. de scriitori!
Oroare!!!..
05. 03. 2011
Sensul versurilor
Piesa explorează frustrarea și neputința de a exprima gânduri și emoții prin scris. Vorbește despre teama de a nu fi înțeles și despre pierderea potențialului creativ într-o lume dominată de consum și superficialitate.