E plină țara de licențiați..
Nici vârsta nu contează, toți fac școală;
Femeile prin telefon de-acasă, de la oală..
Bărbații de prin crâșme-s învățați.
Și Universități acum sunt comunale,
Cu plata pe un an sau pe-un semestru;
Ajunge un singur prof’, el e maestru,
În rest pot fi oricare!.. Niște haimanale.
Se-nvață tot mai mult „fără frecvență”
C-o plată bunicică și-n avans;
„On cash” sau prin serviciul „Inter-trans”..
Și la sfârșit de-un an ești tipul cu licență.
Spiru Haret e de departe cel mai bine
-Nici cursuri n-ai și ore nu mai faci-
Te duci doar personal sau prin „babaci”
Și-ți iei diplome două, trei sau cât te ține.
E țara ca un raft plină de carte,
Cu tomuri; genii, ingineri ori avocați..
Se vând la „kil”, „tel quel” sau.. încercați
Căci de-i „citești”, cert, sigur nu ajungi departe!!!
Sensul versurilor
Piesa satirizează inflația de diplome și modul facil în care se obțin acestea, criticând sistemul de învățământ și corupția din universități. Autorul sugerează că valoarea reală a educației este diminuată de accentul pus pe obținerea unei diplome, mai degrabă decât pe cunoștințe.