Limbajul a devenit cameleon,
Căci nu mai are nicio relevanță;
E doar schimbare de culoare sau de ton..
Minciună ascunsă, de perfid, cu eleganță.
Ce-auzi nu e nimic adevărat,
Căci nu cel ce declară are dreptate;
Răstălmăcirea-i drept cu atestat..
Simțurile-s „false”.. cu serenitate.
În țara falei nude e tot de-avalma,
Imaginea-i ciuntită după vrere;
La spus, pe gură ți se pune palma..
Realul e mistificat, tristu-i plăcere.
Ce zici, ce scrii, gândirea, sunt prostii,
Nici nu ai drept de-a fi, o existență;
Sunt găști, partide, haite, seminții..
Tu să dispari, n-ai dreptul la prezență.
Cu toții-s critici, genii, fac cenzură,
De-s ziariști știu totul.. să conducă.
Televizor.. e sticla pentru murătură,
De-adevăr pus sub capac.. minciună să inducă.
Valorile umane sau produse,
De sine stătător, nu-s câștigate;
Le stabilesc escroci, hoți, minți induse,
Care transformă numai ce vor ei într-o dreptate.
Așa-i o țară, ce-i a mea, ajunsă,
O parte de Pământ ce-i sunt, idilizat;
De-o specie de acefali zilnic distrusă..
Fuduli, perverși, samsari.. ce-au scos-o la mezat!
Sensul versurilor
Piesa descrie o societate coruptă și manipulată, unde adevărul este distorsionat și valorile umane sunt pervertite. Este un strigăt de disperare față de declinul moral și social al țării.