Acum încep să înțeleg Divinul,
La care ne rugăm într-o ardoare
Că nu ne-mparte pentru fiecare..
Și triști ne blestemăm destinul.
Ce simplu-i, noi suntem la fel,
Decidem, tot fără vreun scrupul,
Pe pedepsit și alegem scumpul..
Singur avantajatul, el!
Senin, despărțim pui de mame
Și-i aruncăm, schimbăm stăpân;
N-avem criteriu, rău sau bun..
Iresponsabili, creăm drame.
Libertate-am luat din natură,
Iluzii dând domesticind,
Falsă iubire oferind..
Sălbăticii, luând de-aventură.
Plângem coruri la Dumnezeu
Și ne-așteptăm părți de dreptate;
Perfizi, lipsiți de onestitate,
Cu proprii apucături, de zeu..
Merităm chin și nepăsarea,
La mimetism de-umanitate;
Surghiun, împărțind de dreptate..
A noastră doar, nu la oricare!?!
Sensul versurilor
Piesa exprimă o dezamăgire profundă față de modul în care oamenii interpretează divinitatea și dreptatea. Critică ipocrizia umană și tendința de a crea suferință, așteptând în același timp îndreptățire divină. Sugerează că oamenii merită chinul din cauza propriilor acțiuni egoiste și injuste.