Trăiesc ca într-un „déjà vu”,
Că ținte știu, nu pot să ating;
Toți cei din jur mă fură, înving.
Nimic nu e la fel acu’.
Pe nimeni nu mai ai de pază.
Toți spun ce trebuie să faci,
Doar tu, pe ei să nu te bagi;
Mici sau mai mari, sunt toți de vază!
Orice gândesc, rămân perplex,
Căci școala nu mai e nimic;
Se poate face doar un pic
Și ești o parte din „Sed lex”?
La nimeni n-ai cui să te plângi,
Căci plânsul e o slăbiciune,
O rugă în deșertăciune;
E cum săgeata ce-ți arunci!
Și culpa nici nu mai există,
Sunt prezumat nevinovați;
Nici la copii nu mai sunt tați.
Doar paguba-i ce mai persistă!
Deci plăţile-au un singur sens;
Vidându-ne-n gaura neagră
La hoți, cu buzunarul dens
De-avut.. Cerându-le tot lor să „dreagă”!
Sensul versurilor
Piesa exprimă deziluzia față de societate și sistemul corupt, unde valorile sunt inversate și individul se simte neputincios. Se vorbește despre pierderea încrederii în instituții și despre sentimentul de a fi exploatat de cei aflați la putere.