Te pierd în dragoste-n fațete,
Nu mai am glas de epitete;
Te redescopăr dor mereu,
Cum nuanțele de-un curcubeu.
Te știu din gust, de prima oară
Când am crezut că-i într-o doară..
Mă regăsesc înlănțuit
De-un zâmbet fin, dintr-un clipit.
Mă prăbușesc în trup de fald
Cu izul răcoros de cald;
Mă-nlănțui printre glezne dulci..
Răstălmăcesc dorinți, porunci.
Mă caut; nu mă vreau pe mine,
Alerg cu ochi, gând, după tine.
Sunt TU, căci singur nu exist..
Ești rațiunea-mi de persist.
Dar nu mai am nici rațiune,
Mă las turbat de goliciune.
Îmi mușc din suflet, să-ți ofer..
Îs lipsit de tot, de caracter.
Sunt haina-ți, să mă porți cu tine,
Să-ți simt odoarea, vânt ce vine.
Sunt și inel pe-un fir de deget,
Topit, să-ți dau ce vrei.. Nu preget!.
Nu știu din ce minuni combini
Să fii.. de mintea-mi întreții
Ca pe-un colant, pe pași de ciută;
Ce-o alerg mereu, o nevăzută.
Ești umbra-mi ce și-a pierdut sursa,
Îmi ești misterul, nepătrunsa;
Mereu o taină, o surpriză..
Ești veșnica mea criză.
Privirea de-o arunci fugar
Devine oceanelor un far.
Ești călăuza mea, o stea..
De nume-mi dai.. Îți sunt dragostea!
Sensul versurilor
Piesa exprimă o dăruire totală și o dependență profundă față de persoana iubită. Naratorul se pierde pe sine în această dragoste, ajungând să își definească existența prin celălalt, într-o ofrandă continuă.