Se plimbă uitarea prin minți, dezgolite
De cultul de carte, de dorul de-a ști
În frâu liber, de-a valma la adulți, la copii..
Regină-n câmpii-n cenușii-nămolite.
E ultimul strigăt, finală redută,
Nimic nu-i ia locul pe golul lăsat..
În neted de spațiu, ce timp a plasat,
Meniri de cumul se tot pierd în derută.
E-o liniște cruntă în mințile goale,
Nimic nu se mișcă-n canoane de creier,
E-o fabulă lumea; a furnicii cu greier
Ce cântă-n play back.. Arta-i gustul de țoale!?.
Dansăm dând din mâini, peste umeri și fese,
Concertu-i DJ, atheneu discotecă,
Limbaju-i la fel la Bambou, pe potecă..
Prostia se-adună și-ncepe s-apese.
Ferice de minți, goale-vid odihnite;
Nimic nu produc, ‘s în perpetuu relaș.
Se poartă-i, la modă cu capul golaș,
Pe-afară, înăuntru.. De stat, sunt spetite.
Suntem călătorii mileniului trei;
Progresul e-un dat la o altă de lume..
Noi suntem doar hackeri, cu minți de legume,
Diplomații din pile, copii de bani grei!.
Sensul versurilor
Piesa exprimă o viziune pesimistă asupra societății contemporane, criticând decăderea culturală și superficialitatea valorilor. Se observă o pierdere a interesului pentru cunoaștere și o ascensiune a prostiei, într-o lume dominată de aparențe și interese materiale.