Am crezuri proprii, al meu intim,
Clădit din tatonări un cert;
Că discul nu-i nicicum concert
Şi propriul viitor nu-l ştim!.
Nu cred în măşti de carnaval,
Sau nu comunic, de nu-i chip.
N-am dialog stereotip..
Pretind un ochi în ochi, verbal.
Nu cumpăr lucru nevăzut,
Căci am orori de ascunzători;
Privirea-mi dă miros de flori
Şi evitări sunt semn de furt!.
Nu cred în false controverse
-Şi, mai puţin, de n-am dat ghes-
Ce-s doar isteric înţeles
De-a face „da”-urile inverse.
Mă simt profund debusolat
Când fără a cere, îs debitor
Şi hăituit apărător,
Devin perpetuul vinovat..
Se pare, am dreptul meu suprem
Să-mi aleg fel de-a fi, unic,
Iar dragoste, sau inamic,
Mă iau cum sunt.. al lor totem!.
N-aştept şi, nu dau recompense,
Convins că datul nu se cere
Şi-i doar infimul, din avere..
Alesul, din prea mult, cu pense.
Nu dau năvală, stoic stau
Pe malul vieţii, un pescar,
Să prind doar ce mi-e dat de dar..
Şi nu-l ţin, returnez ce iau..
E-un pic din crezul meu, ce vreau!.
Sensul versurilor
Piesa exprimă un set de credințe personale și valori fundamentale, subliniind importanța autenticității, integrității și a unei percepții clare asupra realității. Vorbitorul își afirmă dreptul de a-și alege propriul mod de a fi și de a nu se conforma așteptărilor sociale sau convențiilor ipocrite.