M-a prins cu botul mare perlat de măsele,
imens de cald,
de catifea umedă..
Mă zgârie cu picioarele grele;
cu gheare ascuţite mi-ncolăceşte pardesiu
şi sunt năpădit de-o bară ca un fald
de plumb imensă, de păr cenuşiu..
Sare mereu, îşi ia avânt,
Reîncepe.. ce sunete o fi-ngânând
şi eu râd repetând bolborosind;
Bobiţă, Bobiţă.. băiatule!
Degeaba.. Nu se predă!
Rabd la rândul meu;
de-abia astăzi i-am adus două franzele
proaspete pe un ger
ce-l aud de sub tălpi îmi scrâşnind
.. şi el mă iubeşte fără repro,
că l-am uitat.. două săptămâni de infern.
Dar nu-mi lipseşte nimic din ce-am eu,
totul e nemişcat pe albul geros..
M-a păzit de alţii ca mine..
Un mare credincios
-fără pretenţii-
.. de câine.
PS.
Bobiţă,
e pe cât de mare
la fel de înţelept,
un câine oarecare,
tot timpul treaz,
deştept..
un suflet îmblănit
dar şi viteaz
şi nu ştiu de-unde a-nvăţat iubit..
că nu-i vreun nobil, nu-i de viţă?!..
Sensul versurilor
Piesa este un omagiu adus unui câine numit Bobiță, descris ca un protector loial și un prieten necondiționat. Versurile exprimă afecțiunea și recunoștința față de animal, subliniind inteligența și devotamentul său.