Inaptul e egal la geniu, e tot omul;
Suntem cu toţii o adunătură.
Timp ne petrecem într-o „înfundătură”
Urechile le-acoperind cu telefonul.
Multe sunt spuse – verzi şi uscate –
Prostiile îndrugate în eter;
Cu toţi ne răţoim la un polimer..
Simbolul de stăpân, de.. „autoritate”.
Vorbim şi singuri – că-i oricum degeaba –
Ne întrebăm, răspundem, ne-njurăm
Pe stradă, în tramvai; ne „conversăm”
Consumând viaţa-n clipe.. cu gâlceava.
Ne regăsim ferice-n opţiuni
– Mimând un dialog la „infinit” –
Cu dojeneli că nu răspunde.. un împuţit;
Mobilitate-n schimb de replici de.. nebuni!.
E-un obiect standard, un corolar;
Nu poţi trăi de nu-i.. Este-un „util”!
Azi lauda-i cu puşcării sau celula.. r!
N-ai casă, nu-i nevoie s-ai.. rămâi mobil!
Sensul versurilor
Piesa critică modul în care telefoanele mobile ne-au acaparat viața, ducând la alienare și conversații superficiale. Subliniază dependența noastră de tehnologie și cum aceasta ne afectează interacțiunile umane.