Cu fiecare zi ce trece
Am amintiri tot mai frumoase
De tine; de obraji, de coapse,
De cum erai cu alţii rece,
Cum buzele-ţi erau ca maci..
Ce mai faci?.
Te văd ca şi cum a fost ieri,
Cu zâmbetul fin ştrengăresc;
Să ştii că încă te iubesc
Aşa cum ador primăveri,
Pierdut în arome de copaci..
Ce mai faci?.
Visez ades să te-ntâlnesc,
Să ştii! Sau dintr-o întâmplare
Să-ţi simt parfumul ca de floare;
‘n polenul tău să-mi murdăresc
Miros.. În atingeri doar să te dezbraci..
Ce mai faci?.
Ce mult sunt gând în gândul tău
Şi-am frică că m-ai refuza,
Că nu-ţi mai plac de m-ai vedea
Şi nu-ţi dau sadicul de rău
Când gemi, durerea de prefaci..
Ce mai faci?.
Ţi-am pierdut card de telefon
Ca şi cum m-am pierdut pe mine;
Culpabil şi să mor îmi vine
C-o şansă nu mai am să dorm
În visul tău adânc, când taci..
Ce mai faci?.
Sunt aberant, un psihopat,
Că merg pe străzi să te găsesc
Şi ştiu că-n alt oraş păşesc,
Cu un alt bloc, alei, alt pat..
Nici paşii nu-s aşa cum calci..
Ce mai faci?.
De-abia respir, cu piept uscat
Şi parcă aer nu-i-ndeajuns;
M-afund în timpul ce-am pătruns
Să-mi caut leac de vindecat,
Să ştiu dacă de mine zaci..
Ce mai faci?.
Visez mereu în plină zi,
Încerc să-mi storc suflet şi minte,
Să nu te pierd, să te-am aminte
La gând că nu vei mai veni,
Aşa cum alţii, de-ai, mei dragi..
Ce mai faci?.
Am doar o şansă-n care cred;
Ca prin hazard, un fir eteric,
Să îmi refac „dusul” feeric
Din neştiut.. Infim purced
Să fii tu ce mister desfaci
Şi-o zi să suni, să-mi spui..
Ce faci?.
Sensul versurilor
Piesa exprimă dorul obsesiv al naratorului pentru o persoană pierdută. El își amintește cu nostalgie de momentele petrecute împreună și își imaginează reîntâlnirea, dar este și bântuit de teama respingerii și de propria sa stare psihologică instabilă.