În fond e-o tablă contorsionată,
Metal înșiruit în lonjeroane.
Pe scaun stai și e capitonată
Și-i plină de șuruburi și piroane.
Are și uși și geamuri ca o casă,
Îi treci de prag, are tavan, podea,
Are oglinzi, confort, e luminoasă.
În ea te poți culca ca pe-o saltea.
Dar tot ea-i visul fiecăruia din noi,
E mersul în deplină libertate;
Te scoate-n lume, e prezentă la nevoi.
E standardul de viață și de calitate.
Este-o comună, foarte șic, rasată,
Îți poate conferi o clasă, un statut.
Tot ea e „aspiranta” veșnic adulată
Și locul preferat de-un prim sărut.
Ajungi să o iubești ca pe-o femeie;
Un ideal de-ascultătoare și docilă.
Poți s-o pornești când vrei de-i dai o cheie
Și-o schimbi dintr-o bătrână cu copilă.
I-am dat puterea -ce-i nețărmurită-
Îți poartă trup născut, bolnav sau mort,
Ia ființe, mutilează, o tratezi, rănită.
Este o autohtonă sau produsă de import.
Facem cu toții pentru ea o pasiune;
Muncim ca s-o avem și ea muncește.
E simbolul de secol de perfecțiune!
E sclava noastră și stăpân de sclav… mașina este!
Sensul versurilor
Piesa descrie relația complexă dintre om și automobil, văzut ca un simbol al libertății, statutului social și chiar al pasiunii. Mașina este prezentată ca un ideal, dar și ca un instrument cu putere asupra vieții.