Promovând găunoase interese – precum spaţiile mortuare
ce devin excedentare prin putrefacţie sau mumificare,
reuşesc unii să-şi creeze alianţe de-adepţi
prin partizanerii de găşti oficiale, compuse cert din cei fără de neuroni potenţi.
Şi printr-un paradox devenit universal dintr-o practică milenară,
istoria a inventat – pe-un făgaş fals de supremaţie, cel puţin ordinară –
percepte anacronice vândute într-un modernism deşănţat,
creându-se iluzia unei perimate democraţii cunoscută sub forma unui lexic de „Stat
reformat”.
Separarea puterii nu este cea naturală universal acceptată,
este rezultatul minciunii, al unei promisiuni intangibile, deplasată,
vândută sub forma de „răvaşe” prin tot felul de săgeţi otrăvite,
inclusiv prin „curve” masculine sau fotomodele refutate, depăşite.
Însuşirea în bun personal a ceea ce o naţiune întreagă produce,
face parte din practica unei teorii – ce doare şi-s capabili de-a o induce –
fiind o parte-nsemnată dar minoritară în acceptul de „escrocherii”
practicându-se făţiş într-un lanţ vicios de interacţiuni personale de-abjecte financiare,
maşinării.
Inevitabilul existent de schimbare este ignorat în scop strict personal,
se-ncearcă evitarea importanţei – că-n fond tot ce se petrece necesită un bun aport
intelectual –
ce-n mod categoric ar asigura o existenţă echitabilă în cunoştinţă de cauză.
S-ar conduce omenirea la o „pace” – inclusiv socială şi economică – continuă, fără
crize, fără pauză!
Sensul versurilor
Piesa critică sistemul politic și social actual, denunțând corupția, inegalitatea și manipularea. Se vorbește despre cum structurile de putere perpetuează practici anacronice sub aparența modernității, ignorând nevoia de schimbare și o distribuție echitabilă a resurselor.